Ana-Maria Trâncă, profesor învățământ preșcolar: Încă de la grădiniță, copiii sunt formați și pregătiți pentru viață

Pe doamna Ana-Maria Trâncă, profesor în învățământul primar și preșcolar, educatoare la Școala Gimnazială Măldărești, grupa Albinuțelor, au determinat-o chiar elevii să participe la concursul școlar O dantură sănătoasă, o familie frumoasă, inițiat de rețeaua Victoria în cadrul comunității cu același nume. „Micuții mei preșcolari, creativi și mereu dorinici de ceva nou, au fost principalul motiv pentru care am decis să particip la concurs.”, spune doamna Trâncă.

Odată ce a prezentat tema în grupă, ușor au venit ideile. Au fost luate toate în calcul, iar doamna Trâncă, alături de cei mici, au început să „le dea viață”. „Au fost foarte frumoase și ingenioase ideile lor, dar mai ales să ne apucăm de lucru: pictat, modelat, decupat și lipit. Micuța Teodora, una dintre câștigătoarele concursului, fiind pasionată de prințese, roz, codițe imediat a dat frâu liber imaginației, iar am ascultat atentă indicațiile ei.”, mărturisește educatoarea.

Doamna Trâncă își amintește cu drag experiența inedita. Copiii au avut mereu în gând ideea sa câștige, să aibă ei cele mai frumoase lucrări. S-a lucrat intens, iar cei mici au întrebat deseori dacă s-a ales câștigătorul. Cea mai frumoasă surpriză a competiției, a fost legată de un micuț, Rafael, care era certat cu periuța de dinți, însă, după toată experiența concursului a surprins pe toată lumea și și-a făcut noi prieteni: periuța și pasta de dinți. În plus, el a adus o periuță și la grădiniță și o folosește la spălat jucăriile pe dințișori.

Ana-Maria Trâncă este de părere că rolul cadrelor didactice în formarea unor rutine sănătoase pentru cei mici este destul de important. „Prin noi, ei acumulează un model de bune practici, ne ascultă sfatul și părerea și spun deseori „așa a zis doamna”! La această vârstă fragedă, ei învață totul prin joc, este cea mai frumoasă metodă, prin jocuri de rol și experiențe frumoase, cum a fost acest concurs.”

Concursul O dantură sănătoasă, o familie frumoasă este parte a programului de educare și informare inițiat de rețeaua Dentară Victoria și dedicat comunității cu același nume. Detalii despre Comunitatea O dantură sănătoasă, o familie frumoasă și despre beneficiile acordate membrilor, găsiți AICI.