Noutăți

Importanta stomatologiei in viziunea Dr. Liana Maris

22.06.2017

Dr. Liana Maris, medic stomatolog cu o experiență vastă, o să ne vorbească despre importanța stomatologiei. De-a lungul timpului a întâlnit diverse situații pe care le-a rezolvat cu succes, iar acum este alături de echipa de succes de la Clinica Dentară Victoria.

Pentru început aș vrea să îmi faceți o scurtă prezentare a dumneavoastră!
- Aș putea spune că sunt câte un pic de pretutindeni. Născută în Maramureș, am crescut cu o conduită ce pune mare accent pe principiile morale, apoi anii maturității i-am petrecut la Timișoara, unde am absolvit Facultatea de Medicină Dentară. Din 2006, de când l-am cunoscut pe soțul meu, m-am mutat și am început să profesez în Pitești, iar în ultimul timp mi-am împărțit activitatea profesională între Pitești și Mioveni. În prezent, încerc să țin un echilibru între a fi mama a doi copii și a ține pasul cu ascensiunea profesională.

t de importantă este stomatologia în viața omului? Există boli favorizante a căror vindecare este zădărnicită de problemele dentare?
- Sănătatea orală înseamnă mult mai mult decât un zâmbet frumos. Problemele dentare netratate pot avea urmări grave nu doar pentru cavitatea bucală, ci și pentru întregul organism. Lipsa unuia sau a mai multor dinți poate duce la afectarea masticației, cu apariția problemelor la nivel gastrointestinal. De asemenea, poate fi afectată vorbirea, pot apărea dureri articulare, migrarea dinților vecini și pierderea prematură a celor restanți. Dinții mențin aspectul buzelor, obrajilor, în general al feței. O estetică inadecvată a dinților poate influența negativ statutul socio-profesional al omului și încrederea lui în sine. Sănătatea orală este condiționată de o igienă corectă și o alimentație sănătoasă. Din aceste considerente, ea este în strânsă legătură cu calitatea vieții. Aparatul dentar maxilar are mecanica cea mai complexă din organism, cu mișcări și tensiuni continue, prezente 24 de ore din 24, astfel încât orice perturbare a echilibrului și a simetriei mușcăturii generate de o lipsă dentară poate avea consecințe complexe locale, la distanță cu o evoluție relativ rapidă. Viteza de evoluție depinde de vârsta, sexul pacientului, particularități musculare, igienă, alimentație etc. Controlul periodic la medicul dentist reduce simultan bolile posibile, costurile și menține starea generală de sănătate orală la un nivel acceptabil.

Pe baza experienței dumneavoastră vă rog să îmi faceți o clasificare a celor mai importante afecțiuni stomatologice de care un om trebuie să se ferească sau dacă au apărut să ia măsuri cât mai repede!
- Înainte de a clasifica afecțiunile, pot spune că principala cauză a prezentării pacientului în cabinet este durerea dentară. Deși ar trebui să se prezinte înainte ca aceasta să apară, este bine să ducă tratamentul de urgență început până la capăt, altfel riscă pierderea defintivă a dintelui. Caria dentară este de departe cea mai răspândită afecțiune dentară. Un control clinic și radiologic poate depista cariile în forma incipientă și pot fi tratate relativ rapid.

  • Boala parodontală, primul semn fiind sângerarea gingivală, mai apoi mișcarea și pierderea dinților. Poate fi ereditară.;
  • Bruxismul și eroziunea dinților. Popular “scrâșnitul “dinților, poate fi efectuat inconștient în timpul nopții, duce la dureri mari articulare și abrazia dinților;
  • Semne ale patologiei orale (herpes, candida orală, tumori etc) pot fi observate la un control de rutină, iar chirurgia poate ajută în unele cazuri;
  • Incongruența dento-alveolară care afectează estetica și funcționalitatea dinților este corectată de aparatul ortodontic. Aparatul este foarte important la copii, dar în mod egal și adulții pot apela la beneficiile lui;
  • Sensibilitatea dentară, care este comună multor oameni, se poate trata. Poate fi și semnul unor probleme incipiente ale dinților și se poate accentua cu trecerea timpului;
  • Respirația urât mirositoare (halitoza) este dată de prezența tartrului, a cariilor, a problemelor gingivale, a bacteriilor de pe limbă sau a gurii uscate. Apa de gura poate ascunde temporar mirosul, dar nu poate elimina cauza.;

Ce înseamnă pentru dumneavoastră ca medic sistemul complet de servicii pe care îl pune Clinica Dentara Victoria la dispoziție?
- Un sistem complet de servicii în aceeași locație acoperă toate nevoile și problemele posibile ale pacientului, fără a-l pune pe drumuri. Pe de altă parte, un singur aspect terapeutic poate fi privit în ansamblu de mai mulți specialiști, din mai multe unghiuri, astfel încât pacientul să nu își pună problema dacă a primit cel mai bun sfat sau cel mai bun plan de tratament. Stomatologia a avansat foarte mult în ultima perioadă.

Cât de mult se vede progresul tehnic în cadrul Clinica Dentară Victoria?
- Stomatologia avansează în tehnică la fel ca și telefonia mobilă sau IT. Din dorința de a menține stomatologia la standarde înalte, Clinica Dentară Victoria pune la dispoziția medicilor cea mai nouă și performantă aparatură: amprentare digitală, inhalo-sedare, microscop dentar, radiografie dentară etc. Astfel noi, medicii, putem asigura pacienților o calitate superioară și durabilă a tratamentelor.