Estetica dentară și influența ei

Un zâmbet îţi poate schimba ziua. Sau chiar viaţa, atunci când vine din partea unui om special. Şi nu o spun din cărţi sau din filme şi nici din citate motivaţionale. O spun din viaţă trăită real, chiar de mine.

Oamenii zâmbesc din tot felul de motive. Zâmbesc atunci când se simt bine, când vor să transmită încredere, când vor să fie politicoşi, când vor să obţină ceva de la cineva, când iubesc, când vor să liniştească pe cineva etc. Sunt nenumărate motive care ne fac să zâmbim. Şi sunt nenumărate efecte ale unui zâmbet.

Psihologic vorbind, zâmbetul are o forţă imensă, atât asupra celui care zâmbeşte, cât şi a celui care primeşte zâmbetul. Iar a-ţi “abţine” zâmbetul este ca şi cum te-ai lăsa pe tine fără o parte din puterea ta personală.

Cel mai frecvent motiv pentru care oamenii renunţă să mai zâmbească sau adoptă un zâmbet parţial este dantura. Atunci când omul este conştient că are dinţi urâţi sau bolnavi sau nu are toţi dinţii, îi este greu să mai zâmbească natural. Se controlează şi zâmbetul este un gest reţinut, parţial sau chiar total.

În schimb, atunci când dantura este completă şi bine îngrijită, zâmbetul este firesc şi natural. Deci, omul nu mai are de controlat acest aspect şi atunci se simte mai liber. Iar această libertate de exprimare este parte din încrederea în sine.

Cum se leagă zâmbetul de încrederea în sine? Foarte simplu: când ştii că ceva nu este în regulă cu dantura ta, începi să te gândeşti “Ce cred ceilalţi?”, “Oamenii nu mă plac”, “Vor observa că nu am toti dinţii…” etc. Adică, începi să te îndoieşti de tine imaginându-ţi ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar aceasta te face să te simţi nesigur şi să te controlezi foarte mult. În loc să fii atent 100% la ce spune sau face celălalt, o parte din atenţia ta se duce ori către aceste gânduri, ori către un supra-control în a zâmbi precaut ca nu cumva ceilalţi să observe problemele tale cu dantura.

Zâmbetul nu este important doar în relaţionarea cu ceilalţi, ci şi pentru noi înşine. Zâmbetul în sine, ne provoacă o stare de bine. În trainingurile mele motivaţionale povestesc deseori despre cât de important este să zâmbim. Şi este important nu doar pentru psihicul nostru, ci şi pentru sănătatea noastră fizică.

Fiziologic vorbind, iată ce se întâmplă când omul zâmbeşte: muşchii feţei se contractă şi creierul recunoaşte acţiunea de a zâmbi. El transmite mai departe informaţia şi iniţiază secreţia anumitor neuro-transmiţători: serotonine, dopamină şi endorfine. Aceştia sunt supranumiţi “hormonii fericirii”. Deci, cu cât omul zâmbeşte mai mult, cu atât este mai fericit.

Mai există studii care spun că zâmbetul reduce nivelul de cortizol din sânge, ceea ce înseamnă că omul va fi mai puţin stresat şi se va îmbolnăvi mai greu. Iar alte studii spun că zâmbetul creşte producţia de celule albe din sânge, celule care luptă împotriva bolilor.

Deci iată cât de important este zâmbetul. Cu alte cuvinte, zâmbetul ne ajută nu doar să fim mai fericiţi şi să fericim pe ceilalţi, ci şi să fim mai sănătoşi, mai puţin stresaţi şi astfel să ne prelungim durata de viaţă, iar viaţa noastră să fie mai frumoasă şi mai plină de satisfacţie.

O dantură cu probleme, însă, ne fură din toate acestea. Pentru că aşa cum spuneam mai sus, ea ne face să ne reţinem zâmbetul. Deci, deşi poate că pare la prima vedere o exagerare, iată cum ajungem la concluzia că o dantură cu probleme ne fură energia şi puterea, ne face neîncrezători în noi înşine, ne scurtează viaţa şi o face mai săracă în fericire şi împlinire personală.

În doar câteva ore şi, evident, cu ceva resurse financiare, toate acestea se pot reîntoarce în noi şi în vieţile noastre. Adică, mergând regulat la dentist, îngrijindu-ţi sănătatea şi estetica danturii, îţi dai mai multă libertate la fericire, la stare de bine şi la bucurie. Iar toate acestea înseamnă încredere. Înseamnă o parte importantă din ceea ce căutăm cu toţii: o viaţă frumoasă şi împlinită.


Loredana Vlădăreanu
HAPPINESS & EMPOWERMENT COACH