Endodonție

Clinica Dentară Victoria Târgoviște

În cadrul specializării de Endodonție din Târgoviște, medicii dentiști de la Clinica Stomatologică Victoria sunt alături de fiecare pacient pentru a-și rezolva afecțiunile endodontice, ajutându-l să-și păstreze dinții funcționali pe o perioadă de timp cât mai îndelungată.

Ce este endodonția?

Endodonția este specializarea care se ocupă cu tratamentele și retratamentele de canal ale dinților.

Este foarte important ca tratamentul, atunci când este necesar, să fie executat corect de la prima încercare, întrucât rata de reușită a unui retratament este mai mică, cu efectul scurtării duratei de viață a dintelui.

Care este scopul tratamentului endodontic (de canal)?

Dacă dintele afectat are o carie mare, o fisură adâncă sau o fractură, bacteriile din mediul oral vor afecta pulpa și vor declanșa infecția. În timp acele bacterii vor crește în număr și vor afecta și osul în care este implantat dintele.

Canalul este o secțiune a dintelui care pleacă din vârful rădăcinii, traversează rădăcina în totalitate și se termină în coroana dintelui. Canalul conține nervul dentar și vase de sânge. Împreună aceste două elemente formează pulpă dentară. Pulpa dentară are rol de “hrănire” și protecție pentru dinte. Odată ce pulpă dentară a fost afectată de carie aceasta nu se poate auto repara și are nevoie de tratament.

Acesta este tratamentul de canal.

Tehnicile de lucru au evoluat până la punctul în care tratamentul de canal a devenit o manoperă rapidă și complet lipsită de durere. Calitatea superioară a anestezicelor moderne, a instrumentarului folosit, tehnologia imagistică digitală (minim iradiantă), modalitățile de magnificație și iluminare au transformat tratamentul de canal într-o manoperă rapidă, nedureroasă și cu un grad ridicat de succes.

De ce Clinicile Victoria au o rată de succes foarte mare în tratamentele endodontice?

Este importantă vizualizarea anatomiei canalelor din interiorul rădăcinii înainte de a începe un tratament endodontic.

Un avantaj în cadrul Clinicii Victoria este accesul pacientului și al medicului la imagini obținute prin computer tomograf, unde se pot previzualiza mai multe aspecte înainte de începerea tratamentelor, cum ar fi:

  • Canale curbate;
  • Existența infecțiilor la vârful rădăcinilor și identificarea rădăcinilor afectate;
  • Existența calcifierilor în interiorul rădăcinilor;
  • Cum au fost realizate tratamentele mai vechi atunci când se reintervine pe dinte.

Dacă sunt știute și înțelese înaintea începerii tratamentului, toate aceste informații cresc rata de succes al unui tratament endodontic până aproape de 100%.

Etapele tratamentului endodontic

Tratamentul endodontic este prima alegere atunci când un nerv este afectat sau dintele are o infecție. Un tratament corect poate amâna cu ani de zile o eventuală extracție și poate preveni extinderea unei infecții dentare. El se realizează în următorii pași:

  • Pregătirea canalului radicular – etapă executată cu sisteme manuale, rotative sau cu un mix între cele două;
  • Scoaterea nervului – se va realiza în etape folosind substanțe diferite, fiecare având un rol individual de dezinfecție a canalului radicular;
  • Obturația de canal – se va sigila canalul radicular folosind o pastă și o gutapercă prin metoda clasică sau cea de obturare 3D.
Durata unui tratament endodontic

În general, un tratament endodontic obișnuit presupune o ședință de 1-2 ore, dar unele cazuri complexe pot necesita 2 sau chiar mai multe ședințe.

Dotările tehnologice de ultimă generație și personalul medical cu experiență vă vor asigura planuri de tratament endodontice cu maxim de confort, siguranță și eficiență.

Medici specialiști endodonți
dr. ioana matei stomatologie
Dr. Matei Ioana

Medic Specialist Endodont

Programați-vă pentru o consultație inițială în clinica noastră și noi vă garantăm că veți beneficia de toată atenția echipei noastre medicale.

Pentru programări, apelați:

0345 404 409

sau apăsați butonul de mai jos:

Avantajele de a beneficia de toate serviciile dentare într-o sigură locație.

Un sistem complet de servicii în aceeași locație acoperă toate nevoile și problemele posibile ale pacientului, fără a-l pune pe drumuri. Pe de altă parte, un singur aspect terapeutic poate fi privit în ansamblu de mai mulți specialiști, din mai multe unghiuri, astfel încât pacientul să nu își pună problema dacă a primit cel mai bun sfat sau cel mai bun plan de tratament, întrucât în cadrul clinicilor Victoria poate beneficia si de opinia medicului chirurg, și de cea a medicului ortodont, endodont, sau de alte specialități, plătind doar pentru o singură consultație.

Prețuri
Nume ServiciuPreț (Lei)
Extirpare și obturație monoradicular condensare/dinte250 – 400
Extirpare și obturație biradicular condensare/dinte450 – 500
Refacere bont cu pivot din fibră de sticlă monoradicular200
Refacere bont cu pivot din fibră de sticlă pluriradicular230
Retratament și obturație monocondensare/dinte450 – 550
Retratament și obturație pluricondensare/dinte550 – 600

Pentru alte servicii de endodonție care nu se află în această listă, vă rugăm să contactați colegele noastre din clinică la numărul de telefon 0345 404 409.

Scurta prezentare video a clinicii noastre:
YouTube player

Știm că vă doriți să găsiți cea mai bună cale de rezolvare a problemelor dumneavoastră dentare, de aceea echipa noastră de specialiști este gata să vă ajute.

Pentru programări telefonice, apelați:

0345 404 409

Completează formularul de programare: