Medic – Dr. Liana Mariș
Medic Stomatolog
Clinica Dentară Victoria București
Mă numesc Dr. Liana Mariș și sunt medic stomatolog în cadrul lanțului național de clinici dentare Victoria.
Aș putea spune că sunt câte un pic de pretutindeni. Născută în Maramureș, am crescut cu o conduită ce pune mare accent pe principiile morale, apoi anii maturității i-am petrecut la Timișoara, unde am absolvit Facultatea de Medicină Dentară, in 2006. De când l-am cunoscut pe soțul meu, m-am mutat și am început să profesez în Pitești. În prezent, încerc să țin un echilibru între a fi mama a doi copii și a ține pasul cu ascensiunea profesională.
După o vastă experiență practică pe scaunul stomatologic, m-am dedicat imagisticii dentare în toate formele ei, de la toate tipurile de radiografii, tomografii, scanări, până la competența CNCAN. Am făcut analize radiologice și planuri de tratament personalizate la aproape toți pacienții noi care au intrat în clinica noastră până în prezent.
Pe plan personal mă regăsesc în natură, îmi mențin mintea ocupată cu lucruri utile, și îmi place să am în jur oameni buni cu care să rezonez.
Dr. Liana Mariș
Prin colaborarea îndeaproape cu medicii specialiști chirurgi, ortodonți, endodonți, proteticieni, toți buni profesioniști, am dobândit de-a lungul acestor ani noțiuni complexe din toate ramurile stomatologiei, pe care le pun în slujba pacientului atunci când îi întocmesc un plan individualizat de tratament.
Mă implic activ în diverse activități de informare a pacienților despre tratamente dentare, atât în cadrul clinicii, cât și în diverse activități sociale din comunitatea locală, pentru a ridica standardele de educație medicală dentară și prevenție.