GDPR – Prelucrarea Datelor

NOTA DE INFORMARE GENERALĂ PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

  1. CINE SUNTEM NOI?

VICTORIA DENTAL OFFICES SRL, CUI 32269563, Nr.Reg.Com. J3/1263/2013, cu sediul social în Pitești, str. Negru Vodă nr. 4, et. 3, cam. 22, jud. Argeș și sedii secundare în care funcționează clinici dentare în diverse locații din Romania (denumită în continuare și Societatea sau Clinica Dentară Victoria), prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 (Regulamentul) și a celorlalte prevederi legale aplicabile în materia prelucrării datelor cu caracter personal.

Această notă de informare descrie de ce și cum prelucrăm datele cu caracter personal și oferă informații privind drepturile dumneavoastră atunci când Societatea acționează ca Operator de date cu caracter personal.

  1. CUM NE PUTEȚI CONTACTA?

Ne puteți transmite :

  • un email la adresa: pitesti@clinicavictoria.ro SAU
  • o scrisoare la adresa sediului nostru social: Pitești, str. Negru Vodă nr. 4, et. 3, cam. 22, jud. Argeș, SAU
  • puteți depune o adresă scrisă la recepția oricărei Clinici Dentare Victoria din România.
  1. DATE ORI CATEGORII DE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE DE SOCIETATE

Politica noastră este de a colecta datele personale necesare în scopurile determinate de noi raportat la activitățile Societății și solicităm persoanelor vizate să ne comunice acele date cu caracter personal necesare în aceste scopuri. Este posibil să prelucrăm mai multe categorii de date personale, acestea variind în funcție de tipul de produs / serviciu / activitate / scop al prelucrării.

Principalele date / categorii de date prelucrate de Societate pot fi, după caz și în funcție de scopurile asociate prelucrării, date precum:

  1. Daca sunteți potențial pacient, pacient, reprezentant al pacientului sau aparținător, după caz:

a.1. Date generice și de contact

  • nume, prenume
  • data nașterii / vârsta
  • date de contact (adresă/e de email, domiciliu, numere de telefon, etc.)

a.2. Date medicale (date speciale) cum ar fi:

  • simptome, alergii și intolerante, tratamente în curs și anterioare, boli acute și cronice, intervenții chirurgicale anterioare, accidente / incidente / complicații la utilizare anestetice, consum de substanțe/vicii, date aflate în legătură cu potențiale acțiuni de triaj epidemiologic conform chestionarelor aplicabile la data respectivă, servicii pe care le accesați laClinica Dentara Victoria, rezultatele examinărilor și analizelor pe care vi le efectuăm; tratamentul pe care vi-l prescriem sau administrăm; medicul pe care l-ați accesat; recomandări medicale; alte date din dosarul medical, inclusiv date despre istoricul medical al dumneavoastră; date medicale istorice pe care ni le oferiți cu privire la membrii dumneavoastră de familie.
  • Date de radiologie dentara (CNP, vârstă, sex/gen, înălțime, greutate, perioada fertila/sarcina eventuala, indicația clinica, parametrii individuali de expunere – aferent radiologie), scanare intraorală, dosar fotografic – daca este cazul
  • Date biometrice (amprente dentare/scan intraoral)

a.3. Detalii în legătură cu plata serviciilor

  • Servicii accesate, adresă de facturare; numărul contului bancar sau al cardului bancar/ cod IBAN, după caz; numele și prenumele titularului contului bancar sau al cardului bancar (poate fi altul decât dumneavoastră daca altcineva a efectuat plata unei facturi in numele si pentru dumneavoastră)

a.4. Alte date și informații precum

  • semnătura
  • cod pacient (alocat deClinica Dentară Victoria)
  • datele persoanelor care însoțesc pacientul minor (nume, prenume, relație cu pacientul)
  • imagini foto pentru dosarul pacientului (foto cu lucrările efectuate / rezultatele serviciilor)
  • preferințe, testimoniale și păreri transmise în scris de dumneavoastră în legătură cu serviciile noastre
  1. Dacă intrați într-o locație Clinica Dentară Victoria
  • imagini video prelucrate prin intermediul sistemului CCTV – mai multe detalii în nota de informare dedicată afișată în locație

Dacă sunteți vizitator al site-ului/paginilor noastre online:

  • date obținute în lumina accesării platformelor online ale Societății, site-urilor si paginilor Societății (cum ar fi identificatorul online), prelucrate în scopurile amintite în Politica de cookies aferentă respectivei/ului pagini/site,
  • potențiale date primite de la/colectate prin intermediul platformelor de rețele sociale
  • date obținute prin completarea de către dumneavoastră a diverselor formulare online aflate pe site-urile/paginile noastre, date precum nume, prenume, număr de telefon, adresa de email,
  • username în măsura în care site-ul / pagina conține opțiunea de creare conturi utilizatori
  • alte date pe care le furnizați voluntar prin intermediul chat bot, email, etc

dacă participați la unul dintre programele noastre de fidelitate

  • nume, prenume,
  • adresa domiciliu, telefon mobil, email,
  • vârsta
  • istoricul relației cu noi și numărul de puncte acumulate sau similar
  • beneficii acordate în cadrul programelor de fidelitate
  • date cerute de lege pentru depunerea eventualelor declarații fiscale aferente programelor de fidelitate
  • semnătura

dacă sunteți reprezentant al unuia dintre partenerii, clienții, furnizorii noștri, persoane juridice

  • nume, prenume
  • date de contact (adresă/e de email, numere de telefon, etc.)
  • funcția / poziție în cadrul angajatorului
  1. SURSA DIN CARE PROVIN DATELE CU CARACTER PERSONAL ȘI, DACĂ ESTE CAZUL, DACĂ ACESTEA PROVIN DIN SURSE DISPONIBILE PUBLIC

În general, colectăm datele personale direct de la dumneavoastră în calitate de persoană vizată. Putem prelucra date cu caracter personal colectate și din alte surse precum cum ar fi istoricul medical al rudelor furnizat de către pacienți, date privind persoanele care însoțesc pacienții minori obținute de la reprezentanții legali declarați ai minorului, date colectate prin intermediul instrumentelor online precum cookies.

Uneori verificăm unele date în registre naționale de sănătate și/sau registre similare (cu titlu exemplificativ, registrul bolnavilor de hepatită) pentru a lua măsurile de siguranță necesare în vederea prevenirii răspândirii bolilor infecto-contagioase.

  1. CE TIPURI DE PRELUCRĂRI DE DATE EFECTUEAZĂ SOCIETATEA NOASTRĂ?

Societatea noastră prelucrează date cu caracter personal în scopurile enunțate în prezenta notă de informare, iar pentru fiecare scop pot fi utilizate una sau mai multe operațiuni de prelucrare a datelor cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

  1. SCOPURILE ÎN CARE SUNT PRELUCRATE DATELE CU CARACTER PERSONAL

Societatea prelucrează date cu caracter personal în multiple scopuri, iar modalitățile de colectare, baza legală de prelucrare, utilizarea, dezvăluirea, perioadele de păstrare etc. pot fi diferite, în funcție de fiecare scop.

Putem folosi datele personale pentru unul sau mai multe dintre scopurile descrise în această notă de informare. În cazul în care Societatea va prelucra ulterior datele cu caracter personal într-un alt scop decât cele asupra cărora ați fost deja informat și care nu este compatibil cu scopurile pentru care datele au fost colectate inițial / care v-au fost aduse la cunoștință, Societatea va furniza informații privind scopul secundar respectiv și orice informații suplimentare relevante.

Utilizăm datele personale în principal în următoarele scopuri:

  • Prestarea de  servicii  medicale  către  dumneavoastră. Desfășurarea obiectului de activitate al Societății, respectiv prestarea de servicii in domeniul stomatologic si alte activități aflate în legătură în special cu activitatea principală a Societății, efectuarea de programări, mesaje de reamintire a programărilor, identificarea dumneavoastră la sosirea in clinica, stabilirea diagnosticului si planului de tratament, evaluarea stării de sănătate, executarea intervențiilor necesare conform diagnosticului şi a planului de tratament sau reabilitare agreat, realizarea investigațiilor radiologice, realizarea lucrărilor protetice, tratament in toate fazele sale, completarea istoricului medical al pacientului, orice referințe medicale ulterioare, efectuarea unor rapoarte statistice, raportate la medicul trimițător sau alte entități autorizate prin lege, eliberarea de adeverințe/bilete de trimitere/scrisori medicale si alte documente medico-legale, gestionarea serviciilor prestate, informarea dumneavoastră cu privire la rezultatele serviciilor, gestionarea documentelor necesare in legătură cu prestarea de servicii medicale.
  • Respectarea unor cerințe legale și/sau de reglementare, cum ar fi cele din domeniul medical, cele de natură fiscală sau a celor solicitate prin acte normative speciale care reglementează obiectul nostru de activitate ori, după caz, de arhivare.
  • Gestiune economico-financiară-administrativă. Eliberarea bonurilor, a facturilor și a chitanțelor către dumneavoastră; primirea plăților de la dumneavoastră inclusiv  înregistrarea  plăților  efectuate  de  altă  persoană  in  numele  dumneavoastră;  recuperarea debitelor de la dumneavoastră; restituirea unor sume de bani către dumneavoastră; transmiterea de notificări; depunerea eventualelor declarații fiscale aferente programelor de fidelitate; elaborarea de rapoarte de activitate; statistici interne.
  • Gestionarea relațiilor noastre cu clienții, furnizorii, profesioniștii din diverse domenii de activitate, corespondență, oferte, negocieri, gestionare relații contractuale.
  • Pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale și angajamentelor asumate față de dumneavoastră, gestionării solicitărilor precum și sesizărilor/reclamațiilor în legătură cu serviciile noastre, pentru a putea rezolva eventualele aspecte sesizate,
  • Gestionarea riscurilor aflate în legătură cu activitatea noastră, sens în care luăm măsuri de securitate pentru a proteja datele personale, măsuri care implică detectarea, investigarea și soluționarea amenințărilor de securitate. Datele personale pot fi prelucrate ca parte a monitorizării securității fizice sau la nivelul aplicațiilor informatice pe care le utilizăm.
  • Îmbunătățirea activității și serviciilor Societății raportat la clienții și partenerii noștri, realizarea de sondaje, identificarea potențialelor  probleme  cu  privire  la  serviciile  noastre existente în vederea îmbunătățirii acestora (inclusiv prin realizarea de audituri); testarea îmbunătățirilor realizate asupra serviciilor noastre sau a noilor noastre servicii; soluționarea sesizărilor dumneavoastră.
  • Comunicări comerciale. Oferim clienților noștri care și-au dat acordul în acest sens informații despre noi, noutăți privind serviciile medicale disponibile in Clinica Dentara Victoria, informații de interes din domeniul medical, inclusiv în legătură cu servicii de tipul celor contractate de clienții noștri sau pentru care aceștia și-au manifestat interesul de a le achiziționa, activități de marketing și publicitate, mesaje de recall / profilactice. În conformitate cu legea aplicabilă, folosim detaliile de contact (telefon, mesagerie electronica, email) ale clienților pentru a furniza direct sau indirect informații despre care apreciem că sunt de interes pentru aceștia.
  • În cazul vizitării site-urilor noastre sau paginilor noastre de pe rețele sociale, este posibil să prelucrăm unele informații prin intermediul instrumentelor online precum cookies în scopurile amintite în Politica de cookies a Societății (https://clinicavictoria.ro/politica-de-cookies/) sau alte date personale potențial primite/colectate prin intermediul acestor platforme și/sau provenite din rețele sociale sau alte surse publice digitale.
  • Constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. În acest context date se prelucrează pentru soluționarea eventualelor dispute.
  • Supravegherea Clinica Dentară Victoria. Sistemele CCTV montate pentru supravegherea spațiilor și securitatea bunurilor și persoanelor și alte eventuale scopuri potrivit Notei de informare specifică afișată în locația respectivă și care vor completa dispozițiile prezentei informări.
  • Tranzacții de  M&A.  Este  posibil  ca  în  viitor  Societatea să acorde acces la bazele sale de date fără însă a divulga în mod explicit datele dumneavoastră în contextul unor  posibile fuziuni și/sau achiziții ale părților sociale de către terțe persoane, dar doar după semnarea unor acorduri de confidențialitate cu respectivele persoane.
  1. TEMEIURILE JURIDICE ȘI CONDIȚIILE DE LEGALITATE PE CARE SE BAZEAZĂ PRELUCRĂRILE DE DATE

Temeiurile juridice ale prelucrării au în vedere dispozițiile Regulamentului și actele normative privind prelucrarea datelor cu caracter personal adoptate la nivelul României, prevederile legislației aplicabile în domeniul de activitate al Societății, Codul civil, Codul Fiscal și legislația conexă din domeniul fiscal.

Prelucrarea se întemeiază pe cel puțin una dintre următoarele condiții de legalitate a prelucrării:

7.1 Pentru datele speciale (precum date medicale)

  • prelucrarea este necesară în scopuri de stabilire a unui diagnostic medical, de furnizare de asistență medicală sau a unui tratament medical sau de gestionare a serviciilor de sănătate, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul unui contract încheiat cu un cadru medical și sub rezerva respectării condițiilor și garanțiilor prevăzute de lege;
  • atunci când prelucrarea poate fi necesară din motive de interes public în domeniul sănătății publice, cum ar fi protecția împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății sau asigurarea de standarde ridicate de calitate și siguranță a asistenței medicale și a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, care prevede măsuri adecvate și specifice pentru protejarea drepturilor și libertăților persoanei vizate, în special a secretului profesional;
  • atunci când prelucrarea poate fi necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-și da consimțământul;
  • atunci când prelucrarea poate fi necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
  • prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern, care este proporțional cu obiectivul urmărit, respectă esența dreptului la protecția datelor și prevede măsuri corespunzătoare și specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale și a intereselor persoanei vizate;
  • cu titlu excepțional, prelucrarea se face întrucât persoana vizată și-a dat consimțământul explicit pentru prelucrarea acestor date cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern prevede ca interdicția de prelucrare a datelor speciale să nu poată fi ridicată prin consimțământul persoanei vizate;

7.2 Pentru alte date personale decât cele speciale

  • prelucrarea este necesară în vederea încheierii unui raport juridic/contract și/sau pentru executarea acestuia;
  • prelucrarea poate fi necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine Societății (de ex. cele referitoare la gestionarea documentelor justificative din punct de vedere fiscal);
  • prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public ori poate fi necesară pentru operațiunile de arhivare;
  • prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de Societate sau de o parte terță, respectiv:
    • pentru administrarea activității noastre, prestarea de servicii aflate în legătură în special cu activitatea principală a Societății, cât și raportat la alte activități conexe, inclusiv promovarea tuturor produselor și serviciilor oferite prin publicarea de testimoniale pe pagina noastră de internet, precum și pe diferite rețele sociale;
    • pentru gestionarea relațiilor noastre cu potențialii clienți și clienții ori partenerii noștri, inclusiv, dar fără a ne limita la promovarea de servicii și/sau produse ale noastre ori ale partenerilor noștri, activități asociate,
    • pentru gestionarea riscurilor aflate în legătură cu activitatea noastră
    • gestionarea sesizărilor/reclamațiilor în legătură cu serviciile noastre, pentru a putea rezolva eventualele aspecte sesizate, respectiv a putea îmbunătăți produsele și/sau serviciile noastre,
    • constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță
  • prelucrarea se poate baza pe consimțământul dumneavoastră, doar dacă ne aflăm în una dintre ipotezele expres prevăzute de Regulament în acest sens.
  1. CÂT TIMP PĂSTRĂM DATELE CU CARACTER PERSONAL ?

8.1. Păstrăm datele personale prelucrate de noi doar atât timp cât este necesar pentru scopul pentru care au fost colectate (inclusiv conform legii sau reglementărilor aplicabile), cum ar fi:

  • Pe durata derulării contractului / raportului juridic pentru datele cu caracter personal necesare în executarea acestuia, inclusiv date cu caracter personal cu care Societatea poate intra în contact în desfășurarea raportului juridic, inclusiv pe perioada de prescripție prevăzută de lege (a se vedea paragraful 8.2. de mai jos);
  • Pe durata prevăzută de lege în situațiile în care există acte normative aplicabile în acest sens (de ex. în cazul registrelor de contabilitate obligatorii și a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară);
  • Pe durata de existență a site-ului / paginilor de pe rețelele sociale pentru postarea de imagini foto, testimoniale și alte asemenea pe site-urile și paginile acesteia disponibile pe Internet, în măsura în care nu intervine mai devreme o altă cauză de încetare a unei astfel de prelucrări;
  • Pe durata gestionării relației cu potențialii clienți /clienții, respectiv până la exercitarea dreptului de opoziție (opt-out), pentru datele utilizate în scopul transmiterii de comunicări comerciale privind serviciile și/sau produsele noastre ori ale altor persoane, după caz;
  • Până la retragerea consimțământului pentru prelucrările de date personale întemeiate exclusiv pe consimțământul/acordul dumneavoastră dacă anterior nu a intervenit termenul de la 8.2;
  • Pe perioada de arhivare în interes public menționată de lege sau în politicile aplicabile ale Societății, după caz, pentru datele conținute în documentele pentru care legea sau Societatea au prevăzut arhivarea;

8.2. În orice alte ipoteze ori în absența unor cerințe legale, reglementare sau contractuale specifice, perioada noastră de referință pentru păstrarea datelor personale este de minim 3 ani de la data încetării relațiilor civile / ultimul contact dintre Societate și dumneavoastră, respectiv 5 ani în legătură cu documentele justificative din perspectiva legislației fiscale care conțin și datele dumneavoastră cu caracter personal.

8.3 Oricare date pot fi păstrate de Societate, prin excepție de la prevederile anterioare, dacă este cazul, până la expirarea termenului de prescripție (civilă sau fiscală), în ceea ce privește situațiile în care Societatea ar avea un interes legitim să păstreze anumite date cu caracter personal în legătură cu un potențial litigiu ce ar putea să apară între părți, de exemplu în contextul posibilei angajări a răspunderii juridice a Societății ori a dumneavoastră.

8.4. În orice caz, cu excepția situațiilor prevăzute de legislația aplicabilă, ștergem datele dumneavoastră la momentul la care ne solicitați acest lucru. Situațiile de excepție prevăzute de lege și aplicabile la acel moment vor fi comunicate solicitantului prin intermediul răspunsului înaintat acestuia de societatea noastră în legătură cu solicitarea de ștergere a datelor.

  1. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ ȘI MODUL DE EXERCITARE AL ACESTORA

Societatea noastră este responsabilă pentru facilitarea exercitării oricăruia dintre drepturile dumneavoastră menționate mai jos. Oricare dintre aceste drepturi poate fi exercitat prin trimiterea unui e-mail la adresa pitesti@clinicavictoria.ro ori ne puteți transmite o cerere scrisă la adresa sediului social al Societății sau o puteți depune personal la recepția oricărei Clinici Dentare Victoria.

Pentru protecția datelor dumneavoastră, pentru a preveni abuzul unor persoane rău-voitoare care ar urmări accesul la datele dumneavoastră, este posibil să vă solicitam parcurgerea prealabilă a unor pași de identificare, pentru a ne asigura că dumneavoastră sunteți persoana care vă exercitați drepturile mai jos amintite. Dacă primim o solicitare din partea dvs. privind exercitarea oricăruia dintre drepturi, vă putem cere informații suplimentare pentru a vă verifica identitatea înainte de a acționa în baza cererii formulate.

În cazul în care introduceți o cerere în format electronic pentru exercitare drepturilor dvs., informațiile vor fi furnizate de societatea noastră tot în format electronic acolo unde este posibil, cu excepția cazului în care solicitați un alt format.

Vom încerca să răspundem cu promptitudine la orice solicitare venită din partea dumneavoastră și, în orice caz, în limitele de timp menționate în mod expres de prevederile legale aplicabile (de regula 30 de zile de la înregistrarea cererii). În anumite situații expres prevăzute de legislația aplicabilă, putem taxa o cerere de acces care va lua în calcul costurile administrative necesare pentru îndeplinirea cererii.

Daca, urmare a aplicării unor dispoziții legale, societatea noastră nu poate da curs, în tot sau în parte, unei cereri primita din partea dumneavoastră în calitate de persoană vizată de prelucrare, atunci situațiile de excepție aplicabile vă vor fi comunicate prin intermediul răspunsului înaintat de Societate în legătura cu cererea în cauză.

Dreptul de accesAveți dreptul de acces, conform articolului 15 din Regulament, respectiv de a obține din partea Societății o confirmare dacă acesta prelucrează sau nu date personale care vă privesc și, în caz afirmativ, următoarele informații: (a) scopurile prelucrării; (b) categoriile de date cu caracter personal vizate; (c) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din țări terțe sau organizații internaționale; (d) acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă; (e) existența dreptului de a solicita rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal ori restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal sau a dreptului de a se opune prelucrării; (f) dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere; (g) în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate de la dvs., orice informații disponibile privind sursa acestora; (h) existența unui proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, menționat la articolul 22 alineatele (1) și (4) din Regulament, precum și, cel puțin în cazurile respective, informații pertinente privind logica utilizată și privind importanța și consecințele preconizate ale unei astfel de prelucrări pentru dumneavoastră.În cazul în care datele cu caracter personal sunt transferate către o țară terță sau o organizație internațională, aveți dreptul să fiți informat cu privire la garanțiile adecvate în temeiul articolului 46 din Regulament referitoare la transfer. La solicitarea dumneavoastră, Societatea furnizează o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării.
Dreptul la rectificarea datelorAveți dreptul de a obține de la Societate, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc, conform articolului 16 din Regulament. Ținându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, aveți dreptul de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare.Atunci când este posibil sau necesar vom face corecții (după caz) pe baza informațiilor actualizate și vă vom informa cu privire la acest aspect, dacă este cazul.
Dreptul la ștergerea datelor     Aveți dreptul de a obține din partea Societății  ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc (conform articolului 17 din Regulament), fără întârzieri nejustificate, cu excepția anumitor ipoteze prevăzute de Regulament, dacă se aplică unul dintre următoarele motive:a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;b)vă retrageți consimțământul în baza căruia are loc prelucrarea în măsura în care prelucrarea se bazează exclusiv pe consimțământ și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;c) vă opuneți prelucrării efectuată în scopul unui interes public ori în scopul intereselor legitime urmărite de Societate sau de o terță parte și nu există motive legitime care să prevaleze față de interesele/drepturile și libertățile dvs. fundamentale în ceea ce privește prelucrarea sau vă opuneți prelucrării în scopuri de marketing direct;d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;e) datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine Societății  în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află acesta;f) alte situații prevăzute de Regulament în măsura în care sunt aplicabile;
Dreptul la restricționarea prelucrării    Aveți dreptul de a obține restricționarea prelucrării (conform articolului 18 din Regulament) în următoarele cazuri :a)      Contestați exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite Societății să verifice exactitatea datelor;b)      Prelucrarea este ilegală, iar dvs. vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;c)       Societatea nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar dvs. le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; saud)      V-ați opus prelucrării în conformitate cu articolului 21 alineatul (1) din Regulament, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
Dreptul la portabilitatea datelor Aveți dreptul de a primi datele dumneavoastră cu caracter personal  (conform articolului 20 din Regulament) pe care le-ați furnizat către Societate,  într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, și la transmiterea acestora către alt operator, fără obstacole din partea Societății, în cazul în care:(i)  prelucrarea se bazează pe consimțământ în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 9 alineatul (2) litera (a) din Regulament sau pe un contract în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Regulament; și (ii) prelucrarea este efectuată prin mijloace automate.În cazul exercitării dreptului la portabilitatea datelor cu caracter personal, acestea pot fi transmise în mod direct de la Societate la un alt operator indicat de către dvs. în mod expres, acolo unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.
Drept de opoziție la prelucrarea în scopul intereselor legitime urmărite de Societate sau de o parte terțăÎn orice moment aveți dreptul de a vă opune, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, prelucrării efectuată în scopul unui interes public ori în scopul intereselor legitime urmărite de Societate sau de o terță parte, inclusiv creării de profiluri. În acest caz, Societatea nu va mai prelucra datele dvs. cu caracter personal, cu excepția cazului în care demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dvs. sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
Drept de opoziție la prelucrarea în scop de marketing directAtunci când prelucrarea are drept scop marketingul direct, aveți dreptul de a vă opune în orice moment prelucrării în acest scop a datelor cu caracter personal care vă privesc, inclusiv creării de profiluri, în măsura în care este legată de marketingul direct respectiv.
Dreptul de retragere a consimțământuluiÎn cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământul dvs., aveți dreptul de a vă retrage în orice moment consimțământul. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. Ipoteza retragerii consimțământului nu este aplicabilă în cazurile în care temeiul prelucrării nu este consimțământul.

10. DREPTUL DE A DEPUNE O PLÂNGERE SAU O RECLAMAȚIE

Dacă doriți să reclamați aspecte care privesc prelucrarea datelor dumneavoastră personale, vă rugăm să ne contactați in oricare din modalitățile si la datele de contact menționate la punctul 2 din prezenta. Vom analiza și vom răspunde în termenele legale oricărei plângeri pe care le primim.

De asemenea, aveți dreptul să depuneți o plângere la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (“ANSPDCP”).

  1. DESTINATARII SAU CATEGORIILE DE DESTINATARI AI DATELOR CU CARACTER PERSONAL:

Ca regulă, nu divulgăm datele dumneavoastră către alte companii, organizații, entități sau persoane. În anumite situații însă, Societatea poate transmite / acorda acces / divulga datele personale în principal către următoarele categorii de persoane / entități:

  • Medici colaboratori, tehnicieni dentari și alți furnizori de servicii medicale de specialitate (fiecare dintre aceștia fiind obligați prin lege și/sau prin contractul încheiat cu noi să păstreze confidențialitatea datelor dumneavoastră);
  • Alte persoane împuternicite care prelucrează datele personale în numele Societății, în conformitate cu instrucțiunile primite de la noi și respectă această nota de informare, legile privind protecția datelor și orice alte măsuri adecvate de confidențialitate și de securitate (precum prestatori de servicii în domeniul IT care pot avea acces la date personale, furnizori de servicii de marketing, etc);
  • Autorități și entități publice, entități de control și reglementare, instanțe de judecată / arbitraj / organisme administrative (precum autorități fiscale, direcțiile de sănătate publică, CNCAN, Colegiul medicilor stomatologi, alte entități de control și reglementare în domeniul de activitate al Societății, etc);
  • Parteneri si prestatori de servicii (profesioniști în diverse domenii de activitate cum ar fi contabili, auditori, avocați, alți consultanți externi, prestatori de servicii recuperare creanțe, servicii de arhivare specializate, etc);
  • Dacă v-ați exprimat acordul pentru ca datele privind starea dumneavoastră de sănătate să fie comunicate altor persoane (ex. rude apropiate), Societatea va comunica aceste date potrivit instrucțiunilor dumneavoastră
  • Terțe persoane – în situația în care vindem sau transferăm toate sau o parte dintre părțile sociale, activele sau afacerea Societății (inclusiv în cazul reorganizării, al dizolvării sau al lichidării noastre) – aceștia vor fi ținuți de o obligație de confidențialitate și de respectare a tuturor prevederilor din aceasta nota de informare.
  • Terțe persoana în legătură cu imagini foto, testimoniale și alte asemenea pot fi postate pe site-ul Societății, in sistemele IT și/sau paginile acesteia disponibile pe Internet, în măsura în care ați fost de acord cu aceasta;
  • Datele colectate prin cookies sau alte instrumente online similare pot fi transmise către terțe părți conform Politicii de cookies, dacă dumneavoastră ați acceptat cookies de tipul third party (care aparțin altor entități decât societatea noastră – de ex. cookies utilizate de Google).

Transferurile și divulgarea nu se fac de regulă către entități din afara Uniunii Europene. Dacă Societatea transmite datele dvs. cu caracter personal către o țară terță sau către o organizație internațională, ne vom asigura că acestea sunt protejate corespunzător, respectiv că transmitem datele într-o țară care asigură un nivel adecvat de protecție conform evaluării de către Comisia Europeană ori dacă se consideră că țara respectivă nu are legi echivalente cu standardele UE de protecție a datelor, vom cere terței părți să încheie un contract /acord/instrument obligatoriu din punct de vedere juridic care să reflecte aceste din urmă standarde sau să ofere alte garanții adecvate în acest sens.

12. CONSECINȚELE REFUZULUI FURNIZĂRII DATELOR PERSONALE

În cazul în care datele cu caracter personal sunt colectate direct de la dumneavoastră, vă aducem la cunoștință că, de regulă, nu sunteți obligat să vă furnizați informațiile personale către Societate, cu excepția cazurilor în care furnizarea lor constituie o obligație legală sau contractuală ori o obligație necesară pentru încheierea unei relații juridice/contract.  Astfel, în măsura în care optați pentru unul sau mai multe dintre serviciile Societății, intrați într-o relație juridică cu Societatea sau beneficiați în alt context de serviciile/produsele noastre, furnizarea datelor cu caracter personal constituie o necesitate din perspectiva cerințelor legale și/sau a relației juridice cu noi, deoarece aceste informații sunt necesare pentru onorarea obligațiilor asumate de Societate în raport cu dvs. ori pentru furnizarea serviciilor și/sau produselor către dumneavoastră.

Astfel că, în anumite situații, în funcție de datele pe care refuzați să le furnizați, este posibil ca:

  • societatea noastră să fie în imposibilitatea de a încheia contractul ori de a continua relația contractuală cu dumneavoastră
  • societatea noastră să fie pusă în imposibilitatea de a-și onora parțial / integral obligațiile asumate față de dvs.

Dacă apreciați că informațiile conținute în prezenta sunt ambigue ori conțin neclarități, puteți solicita în orice moment lămuriri în acest sens din partea noastră la adresa de email  pitesti@clinicavictoria.ro

Prin prezenta Notă de informare am luat cunoștință de informațiile puse la dispoziție de către VICTORIA DENTAL OFFICES SRL în lumina Regulamentului și am fost informat/ă referitor la drepturile conferite de lege cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Pentru programări telefonice, apelați:

0314 254 376

Completează formularul de programare: