Protetică Dentară
Clinica Dentară Victoria Râmnicu Vâlcea
În cadrul specializării de Protetică din Râmnicu Vâlcea, medicii stomatologi ajută pacienții să-și recapete funcționalitatea și estetica întregii cavități orale oferind servicii de protetică dentară la cele mai înalte standarde.
Ce este protetica dentară?
Protetica dentară este o arie a stomatologiei care se ocupă cu reconstrucția dentiției pacientului, în vederea asigurării unei danturi echilibrate estetic și funcțional.
Specializarea de protetică dentară este destinată reabilitării funcționale și estetice a întregii cavități orale. Lipsa dinților, precum și anomaliile de formă, poziție și culoare, se rezolvă cu ajutorul coroanelor, punților dentare, fațetelor dentare, dar și a lucrărilor protetice pe implant.
Amânarea înlocuirii dintelui pierdut duce la migrarea dinților vecini rezultând angrenaje defectuoase ale întregului aparat masticator și deteriorarea tuturor dinților restanți. Problemele ocluzologice (de mușcătură) legate de abrazia severă a dinților, dar și de distrucția coronară severă, sunt deasemenea și ele rezolvate de această specializare.
În ce cazuri se pot folosi lucrările protetice?
- Înlocuirea unuia sau mai multor dinți lipsă;
- Dinte/dinți sparți sau ciobiți;
- Dentiție îngălbenită sau decolorată;
- Dinți prea mici sau prea mari;
- Dinți înghesuiți sau îndepărtați;
- Dinți îndreptați spre înafară sau înclinați spre înăuntru;
- Remodelare gingivală.
Avantajele lucrărilor protetice în cadrul clinicii dentare Victoria din Râmnicu Vâlcea:
1) Laborator tehnică dentară – realizarea lucrărilor protetice conforme cu nevoile pacienților n-ar fi posibile fără tehnicianul dentar. Clinicile dentare Victoria dispun de laborator propriu de tehnică dentară, dotat cu echipamente moderne specializate pentru realizarea lucrărilor protetice și o echipă de tehnicieni cu vastă experiență.
2) Sistem complet digitalizat – în clinicile Victoria reabilitarea orală a pacientului benecieaza de un sistem complet digitalizat, pe baza scannerului intraoral, precum și a infrastructurii de realizare a lucrărilor protetice complet digitalizată.
Ne-am luat rămas bun fără regrete, cu ani în urmă, de la vechile tehnici de realizare a mulajelor dentare care presupuneau folosirea unei linguri și a unor materiale de amprentă care erau neplăcute pentru pacient și cu o precizie redusă.
3) Implantologie modulară – confortul pacientului este sporit pe perioada realizării lucrărilor dentare datorită dinților provizorii pe care acesta îi va folosi până la finalizarea tratamentului, reușind astfel să își continue viață socială fără dificultate. Deasemenea, în cazul pierderii complete a dinților, prin protetica dentară pe implant, pacientul beneficiează de lucrări fixe cu o estetică deosebită. Tipul de lucrare pe implant este unul modular, astfel lucrării i se pot aduce modificări pe perioada trecerii timpului.
Dotările tehnologice de ultimă generație și personalul medical cu experiență vă vor asigura servicii de protetică cu maxim de confort, siguranță și eficiență.
Medici specialiști protetică
Dr. Țîrlea Corina
Medic specialist Protetică
Programați-vă pentru o consultație inițială în clinica noastră și noi vă garantăm că veți beneficia de toată atenția echipei noastre medicale.
Pentru programări, apelați:
0350 419 555
sau apăsați butonul de mai jos:
Avantajele de a beneficia de toate serviciile dentare într-o sigură locație.
Un sistem complet de servicii în aceeași locație acoperă toate nevoile și problemele posibile ale pacientului, fără a-l pune pe drumuri. Pe de altă parte, un singur aspect terapeutic poate fi privit în ansamblu de mai mulți specialiști, din mai multe unghiuri, astfel încât pacientul să nu își pună problema dacă a primit cel mai bun sfat sau cel mai bun plan de tratament, întrucât în cadrul clinicilor Victoria poate beneficia si de opinia medicului chirurg, și de cea a medicului ortodont, endodont, sau de alte specialități, plătind doar pentru o singură consultație.
Prețuri
Nume Serviciu | Preț (Lei) |
---|---|
Bont implant Straumann BLX | 540 – 630 |
Bont implant Multiunit Straumann BLX | 1000 |
Coroană zirconiu Ceramill | 1040 |
Fațetă integral ceramică EMAX | 1400 |
Coroană integral ceramică EMAX | 1000 |
Proteză mobilă clasică / arcadă | 1600 |
Proteză mobilă elastică / arcadă | 1700 |
Pentru alte servicii de protetică dentară care nu se află în această listă, vă rugăm să contactați colegele noastre din clinică la numărul de telefon 0350 419 555.