Odontoterapie

Clinica Dentară Victoria Craiova

Ne ajutăm pacienții să-și rezolve problemele stomatologice oferind servicii de odontoterapie la cele mai înalte standarde.

odontoterapie craiova
Ce este odontoterapia?

Odontoterapia reprezintă ramura medicinii dentare care se ocupă cu tratamentul leziunilor carioase (caria dentară). Ea presupune reabilitarea imediată realizată în cabinet, din material compozit, pe dinții care prezintă carii dentare.

Odontoterapia cuprinde și ramura de estetică prin montarea de fațete din material compozit. Aplicarea acestor fațete este minim invazivă întrucât dintele nu se șlefuiește ca și în cazul fațetelor ceramice. Prin fațetele din compozit se pot schimba imediat aspectul, culoarea și forma dinților, în conformitate cu dorința pacientului și cu fizionomia acestuia.

De ce apar cariile dentare?

Caria dentară apare atunci când bacteriile din cavitatea bucală produc acizi care atacă dintele. Netratată, caria dentară se poate complica cu infecții și poate duce chiar la pierderea dintelui.

Cum se tratează cariile dentare?

Tratamentul implică pe lângă îndepărtarea țesuturilor dure afectate ale dintelui (exereza dentinei alterate) și restaurarea fizionomică propriu-zisă a acestuia. Înainte de aplicarea digii se ia culoarea atât a dintelui la care se lucrează cât și a dinților alăturați, se verifică și culoarea dinților omologi și abia apoi se trece la etapa următoare de restaurare-obturare.

Tipuri de tratamente disponibile

Diversele probleme ale dinților, de la caria simplă până la complicații grave ale acestora, pot fi eliminate cu ajutorul tratamentelor odontologice corespunzătoare. Tratamentele presupun refacerea structurii și a funcționalității dinților afectați, cu ajutorul unor materiale și tehnici moderne, care permit obținerea de rezultate durabile și perfect estetice.

Dotările tehnologice de ultimă generație și personalul medical cu experiență vă vor asigura servicii de odontoterapie cu maxim de confort, siguranță și eficiență.

Medici specialiști odontoterapie
Dr. Fojica Radu medic stomatolog Clinica Dentara Victoria
Dr. Fojica Radu

Medic specialist odontoterapie și protetică

Dr. Calinescu Adrian medic stomatolog Clinica Dentara Victoria
Dr. Calinescu Adrian

Medic specialist odontoterapie și protetică

Programați-vă pentru o consultație inițială în clinica noastră și noi vă garantăm că veți beneficia de toată atenția echipei noastre medicale.

Pentru programări, apelați:

0351 434 094

sau apăsați butonul de mai jos:

Avantajele de a beneficia de toate serviciile dentare într-o sigură locație.

Un sistem complet de servicii în aceeași locație acoperă toate nevoile și problemele posibile ale pacientului, fără a-l pune pe drumuri. Pe de altă parte, un singur aspect terapeutic poate fi privit în ansamblu de mai mulți specialiști, din mai multe unghiuri, astfel încât pacientul să nu își pună problema dacă a primit cel mai bun sfat sau cel mai bun plan de tratament, întrucât în cadrul clinicilor Victoria poate beneficia si de opinia medicului chirurg, și de cea a medicului ortodont, endodont, sau de alte specialități, plătind doar pentru o singură consultație.

Prețuri
Nume ServiciuPreț (Lei)
Fațetă compozit450
Obturație compozit superficială200 – 260
Obturație compozit profundă290 – 350

Pentru alte servicii de odontoterapie care nu se află în această listă, vă rugăm să contactați colegele noastre din clinică la numărul de telefon 0351 434 094.

Scurta prezentare video a clinicii noastre:
YouTube player

Știm că vă doriți să găsiți cea mai bună cale de rezolvare a problemelor dumneavoastră dentare, de aceea echipa noastră de specialiști este gata să vă ajute.

Pentru programări telefonice, apelați:

0351 434 094

Completează formularul de programare: